Politică de confidenţialitate

Noi, cei de la Visa Europe, vrem să vă oferim informaţiile necesare care să vă ajute să luaţi deciziile privind confidenţialitatea. Această politică de confidenţialitate este valabilă pentru visaeurope.com, visaeurope.at, visa.de, visa.gr, visaitalia.com, visa.nl, visa.no, visa.pl, visaeurope.es, visa.se, visaeurope.ch şi visa.com.tr, precum şi pentru paginile web afiliate, deţinute şi administrate de Visa Europe („Paginile”).

Politică de confidenţialitate descrie tipurile de date cu caracter personal pe care le colectăm pe Pagini, modul în care putem utiliza aceste date şi cui le putem transfera. Tot în politica de confidenţialitate prezentăm şi măsurile pe care le luăm pentru a proteja securitatea datelor. De asemenea, vă explicăm şi cum ne puteţi contacta pentru (i) a accesa, rectifica sau şterge datele pe care ni le-aţi furnizat, (ii) a retrage orice consimţământ pe care ni l-aţi acordat în vederea prelucrării datelor cu caracter personal (iii) a ne spune să nu vă mai trimitem informaţii despre produsele şi serviciile noastre (iv) a vă răspunde oricăror întrebări despre practicile de confidenţialitate online.

Daţi click pe unul dintre link-urile de mai jos pentru a ajunge la secţiunea prezentată:

 

Ce informaţii colectăm şi cum le utilizăm

Puteţi alege să furnizaţi datele dumneavoastră cu caracter personal (adică nume, adresă, număr de telefon şi adresă e-mail) pe această pagină web. Iată modalităţile prin care puteţi furniza informaţiile şi tipurile de informaţii pe care le puteţi prezenta. De asemenea, vă spunem şi cum putem utiliza aceste informaţii.

Solicitări de informaţii sau asistenţă

Dacă doriţi să obţineţi informaţii sau asistenţă de la Visa Europe, puteţi contacta Visa Europe cu ajutorul diverselor link-uri de e-mail sau solicitări de informaţii pe această pagină. Datele cu caracter personal specifice pe care trebuie să le furnizati vor depinde de informaţiile sau asistenţa solicitate. Visa Europe va utiliza informaţiile dumneavoastră numai pentru a vă contacta şi a vă oferi informaţiile sau asistenţa solicitate.

Sondaje

Periodic putem solicita vizitatorilor de pe pagina noastră web să completeze chestionare şi sondaje de opinie online despre activităţile, atitudinile şi interesele lor. Dacă alegeţi să participaţi, vom folosi răspunsurile dumneavoastră pentru a genera rezultatele studiilor şi, uneori, pentru a publica acele rezultate în format agregat pe pagina web. Păstrăm aceste răspunsuri numai sub formă de date statistice anonime. Niciodată nu vom transmite, vinde sau închiria astfel de informaţii către terţi. Nu prelucrăm, utilizăm sau stocăm date cu caracter personal în legătură cu participarea dumneavoastră la un studiu pe pagina web dacă nu v-aţi dat acordul în mod special cu privire la furnizarea informaţiilor respective.

Marketing

Nu vă vom trimite materiale de marketing (adică mesaje care să prezinte noutăţi, caracteristici noi sau oferte promoţionale) dacă nu v-aţi dat consimţământul în acest sens, înregistrându-vă, de exemplu, pentru a primi informaţii despre produsele şi serviciile noastre. Puteţi alege oricând să întrerupeţi primirea acestor materiale. Trebuie doar să respectaţi instrucţiunile incluse în e-mail sau să trimiteţi un răspuns cu solicitarea dumneavoastră.

Cookies şi fişiere jurnal

Folosim tehnologia cookie în cadrul raportării statistice privind pagina web. Cookie este un fragment de informaţie trimis de o pagină web, salvat de browser-ul calculatorului dumneavoastră pe hard disk. Acesta reţine informaţii de care ar avea nevoie o pagină web pentru a vă personaliza experienţa (adică imaginile dinamice de pe pagina de acasă a visaeurope.com) şi a aduna informaţii statistice despre pagina web, cum ar fi paginile web vizitate, descărcările făcute, numele de domeniu al furnizorului de Internet şi ţara de origine a vizitatorilor (de exemplu, „aol.com,”) şi adresele paginilor vizitate imediat înainte şi după intrarea pe pagina visaeurope.com. Informaţiile din cookies ne permit să trasăm seria de „click-uri” pe care le-aţi făcut (mai exact, căile urmate de vizitatori pentru a ajunge pe pagina noastră în timp ce trec de la o pagină la alta).

De asemenea, folosim şi fişiere jurnal de servere web standard care ne ajută să numărăm vizitatorii şi să evaluăm capacitatea tehnică a paginii noastre. Folosim aceste informaţii pentru a afla câte persoane vizitează Visaeurope.com, ne ajută să aranjăm paginile într-un mod atractiv pentru utilizatori, să avem o pagină uşor de folosit în browser şi să oferim vizitatorilor pagini mai utile. Înregistrăm informaţii despre traficul pe pagină, dar nu şi informaţiile despre vizitatorii individuali ai paginii noastre.

Folosim Google Analytics care ne ajută să măsurăm eficienţa publicităţii noastre şi modul în care vizitatorii folosesc Paginile.

Partea de „asistenţă” din bara de instrumente a majorităţii browser-elor vă arată cum să blocaţi acceptarea de noi cookies, cum să fiţi înştiinţaţi atunci când primiţi un nou cookie şi cum să dezactivaţi cookie-urile existente. Nu uitaţi însă că fără cookies s-ar putea să nu beneficiaţi pe deplin de toate caracteristicile paginii noastre web.

Informaţiile pe care le transmitem

Nu vindem, închiriem, comercializăm sau transmitem sub nicio formă date cu caracter personaldespre vizitatorii paginii noastre web, cu excepţia celor descrise aici. Putem transmite informaţiile furnizate de vizitatorii paginii noastre web furnizorilor de servicii pe care i-am contractat pentru a efectua anumite servicii în numele nostru.

Aceşti furnizori de servicii au obligaţia contractuală de a ne respecta principiile de confidenţialitate şi nu îi autorizăm să utilizeze sau să dezvăluie date cu caracter personal cu excepţia cazului în care acest lucru este necesar în vederea efectuării serviciilor sau funcţiilor pentru Visa Europe sau a respectării prevederilor legale. Nu sunt autorizaţi de către Visa Europe să utilizeze datele în scopuri proprii de marketing.

Putem dezvălui informaţii despre dumneavoastră (i) dacă ni se cere prin lege sau (ii) ca răspuns la o solicitare a autorităţilor de aplicare a legii.

Ne rezervăm dreptul de a transfera orice informaţii pe care le deţinem despre dumneavoastră în cazul în care vindem sau transferăm integral sau parţial activităţile sau activele noastre. În cazul unui astfel de transfer sau vânzare, vom depune toate eforturile rezonabile pentru a încerca să solicităm destinatarului transferului să folosească datele cu caracter personal pe care ni le-aţi furnizat prin această pagină web astfel încât prezenta politică de confidenţialitate să fie respectată. În cazul în care nu doriţi ca beneficiarul transferului să vă prelucreze în continuare datele, ar trebui să luaţi legătura cu destinatarul transferului.

Transferuri în afara Europei

Paginile Visa Europe sunt găzduite în Marea Britanie şi în Statele Unite. Putem transfera informaţii transmise de dumneavoastră prin pagina noastră în afara ţării sau în afara Spaţiului Economic European, iar acestea pot fi apoi stocate în Marea Britanie şi/sau Statele Unite. Am luat măsuri pentru a ne asigura că furnizorii noştri de servicii de găzduire oferă nivelul necesar de protecţie pentru informaţiile dumneavoastră.

Link-uri către alte pagini

Nu uitaţi că atunci când folosiţi un link pentru a ajunge de pe Paginile Visa Europe pe o altă pagină web, politica de confidenţialitate a Paginilor Visa Europe nu se mai aplică. Navigarea şi interacţiunea pe care le desfăşuraţi pe o altă pagină web, inclusiv orice pagină care are un link către Paginile Visa Europe, se supun regulilor şi politicilor paginii respective. Vă încurajăm să citiţi regulile şi politicile paginilor pe care le vizitaţi pentru a înţelege mai exact procedurile lor de colectare, utilizare şi dezvăluire a datelor cu caracter personal.

Securitate

Securitatea datelor cu caracter personal este importantă pentru noi. Păstrăm măsuri adecvate de precauţie de ordin administrativ, tehnic şi fizic pentru a proteja datele cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii accidentale, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, utilizării şi tuturor celorlalte forme legale de prelucrare a datelor cu caracter personal aflate în posesia noastră.

Actualizarea politicii de confidenţialitate

Visa Europe îşi rezervă dreptul de a schimba, modifica sau actualiza politica de confidenţialitate în orice moment, dar nu va reduce nivelul de protecţie din cadrul acesteia. Visa ia în serios aspectele legate de confidenţialitate şi intenţionează să rămână în prima linie în ceea ce priveşte politica de confidenţialitate şi protecţia datelor. Vom actualiza periodic politica de confidenţialitate şi vom afişa noutăţile pe această pagină.

Drepturi de acces

Aveţi dreptul de a ne cere o declaraţie despre datele cu caracter personal pe care le prelucrăm în legătură cu dumneavoastră, de a vă rectifica datele sau de a vă şterge informaţiile, de a vă retrage consimţământul dat cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal sau de a vă scoate de pe listele noastre de mesaje.

Cum ne puteţi contacta

Pentru orice întrebări legate de practicile noastre de informare, vă rugăm să ne contactaţi la următoarea adresă de e-mail: customersupport@visa.com

Ne puteţi scrie la adresa:

VISA EUROPE LIMITED
1 Sheldon Square
Londra W2 6WH
Marea Britanie

În atenţia: Responsabilului pentru protecţia datelor