Visa Europe şi tineri designeri au creat dispozitive wearable pentru plăţile din anul 2020

25/09/2015

Press Release Image
  • Visa Europe şi tineri designeri au explorat noi funcţionalităţi ale tehnologiei de plată contactless încorporată în dispozitive wearable

Visa Europe a dezvoltat împreună cu Central Saint Martins din Londra, una dintre cele mai mari universităţi de artă şi design din lume, un proiect în cadrul căruia tineri designeri au fost provocaţi să-şi imagineze cum vor arăta în anul 2020 dispozitivele wearable prin care se pot face plăţi contactless.

Trei concepte de design au fost prezentate la finalul proiectului în cadrul Visa Europe Technology Partner Forum, care a avut loc săptămâna aceasta la Londra. Acest parteneriat este cel mai recent exemplu privind modul în care inovaţia susţine schimbarea rapidă a industriei plăţilor.

“Estimăm că tehnologia contactless va deveni o caracteristică comună pentru majoritatea dispozitivelor wearable până în 2020; de fapt, nu există niciun motiv pentru care funcţia de plată a dispozitivelor wearable nu va deveni la fel de banală precum funcţia de alarmă a ceasurilor digitale”, a declarat Nick Mackie, director divizia contactless în cadrul Visa Europe.

“Tehnologia contactless evoluează rapid de la carduri la alte dispozitive, pe măsură ce plăţile intră în era digitală, iar consumatorii europeni sunt printre primii din lume care au adoptat noile tehnologii. Zona dispozitivelor de plată wearable are un potenţial imens şi câştigă tot mai multă popularitate - în special în rândul tinerilor pasionaţi de tehnologie. Dispozitivele wearable au toate atuurile tehnologiei contactless - rapiditate, confort, simplitate - dar şi unele în plus. Punctul forte al dispozitivelor wearable este interacţiunea constantă cu utilizatorul, care elimină din start orice neplăcere şi oferă mai multă siguranţă”, a adăugat Nick Mackie.

“Colaborarea cu Visa Europe a demonstrat nu doar potenţialul ridicat al plăţilor contactless prin intermediul dispozitivelor wearable, ci şi oportunităţile semnificative ale tehnologiei de care adesea nu ne mai dăm seama întrucât fac parte din rutina zilnică. Prin urmare, obiectivul nostru principal a fost identificarea oportunităţilor creative pentru a satisface nevoile şi dorinţele oamenilor cu ajutorul tehnologiei, precum şi materializarea acestora într-un design captivant, care să fie atât util cât şi deosebit”, a declarat Nick Rhodes, director de programe în cadrul Central Saint Martins.

Toate terminalele POS din Europa vor accepta plăţi contactless până la finalul anului 2019, potrivit estimărilor Visa Europe, în condiţiile în care consumatorii europeni au aşteptări tot mai mari privind utilizarea noilor tehnologii de plată.

În Europa există peste 2,9 milioane de terminale contactless şi 143 de milioane de carduri Visa contactless, potrivit datelor Visa Europe de la finalul lunii iunie 2015. În perioada iunie 2014 - iunie 2015, posesorii de carduri Visa au realizat de 2,2 ori mai multe plăţi contactless în medie pe lună, respectiv 176 milioane de tranzacţii lunar.

Despre conceptele de design

Conceptele de design prezentate au scopul de a inspira idei şi dezbateri privind viitorul plăţilor cu dispozitive wearable şi nu sunt destinate comercializării.

“Mărunţişul”

“Mărunţişul” este conceput pentru perioada de tranziţie de la numerar la plăţile digitale şi ajută consumatorii să realizeze plăţi digitale de valoare mai mică. Scopul este să faciliteze trecerea de la monede prin faptul că le permite utilizatorilor să “strângă” mărunţişul pe un dispozitiv wearable, iar în acelaşi timp să recreeze senzaţia cu care sunt obişnuiţi când folosesc cash-ul. Un ecran electronic arată fondurile disponibile din contul utilizatorului şi poate fi personalizat pentru diverse utilizări - spre exemplu, un design conceput pentru tinerii care vor să economisească bani de buzunar.

Puteţi vedea în următorul video cum funcţionează acest concept de design:

https://www.youtube.com/watch?v=SuuF0EcI_WU&feature=youtu.be

“Organizatorul de buget”

“Organizatorul de buget” este un dispozitiv wearable de plată amplasat pe încheietură, care ajută utilizatorul să-şi organizeze şi să-şi administreze cheltuielile realizate la POS, prin simpla mişcare a mâinii. Prin realizarea a trei mişcări intuitive şi simple ale mâinii, utilizatorul poate clasifica plăţile în trei categorii (pentru serviciu, pentru casă sau cheltuieli personale), care vor fi evidenţiate prin culori diferite în contul de internet banking.

Puteţi vedea în următorul video cum funcţionează acest concept de design:

https://www.youtube.com/watch?v=It3b3fDjVf4&feature=youtu.be

“Firul”

“Firul” este o broşă care conectează realitatea cu lumea virtuală printr-o aplicaţie funcţională prin Bluetooth, transformând fanii anonimi ai modei în ambasadori uşor de identificat ai mărcii. Broşa a fost concepută să fie lansată împreună cu anumite mărci sau magazine, iar designul acesteia poate fi adaptat. Un scaner al vaselor de sânge de pe deget oferă siguranţă cumpărăturilor prin intermediul unui sistem de autentificare biometică, de dimensiuni reduse.

În afara magazinelor, consumatorii care poartă broşa se pot recunoaşte unii pe ceilalţi prin intermediul camerei telefonului mobil, pot să vadă ce cumpărături realizează şi să dea calificative unii altora. Cele mai bune calificative date unei anumite piese vestimentare sunt transformate în avantaje - discounturi, bilete VIP, vizionări private - oferite de marca respectivă deţinătorului broşei. Practic, aceasta este o abordare inovatoare a cardurilor sau a sistemelor tradiţionale de fidelitate acordate de o anumită marcă.

Puteţi vedea în următorul video cum funcţionează acest concept de design:

https://www.youtube.com/watch?v=c0ollpj2rEU&feature=youtu.be