Programele BaniIQ și Banii pe Net schimbă obiceiurile de consum și economisire ale românilor

17/11/2017

Press Release Image
  • 70% dintre cursanții BaniIQ și Banii pe Net țin o evidență strictă a cheltuielilor lunare și au economisit în ultimele șase luni.
  • Cele două programe de educaţie financiară au ajuns la aproape un milion de beneficiari în cinci ani şi jumătate de când au fost lansate.

Peste două treimi dintre participanții la cursurile de educație financiară BaniIQ și comerț online Banii pe Net, derulate de Visa și Junior Achievement România (JA) în școli, biblioteci și online, au reușit să economisească în ultimele șase luni, iar un procent similar din cei care au finalizat cursurile utilizează instrumente de monitorizare a cheltuielilor lunare, arată un studiu privind impactul celor două programe de educaţie financiară realizat de Visa împreună cu Starcom România, prin Reveal Marketing Research.

Studiul a fost derulat pe un eșantion de aproximativ 700 de persoane participante la cele două programe, rezultatele fiind comparate cu cele obținute printr-un sondaj paralel derulat pe un eșantion similar format din 500 persoane care nu au urmat cursuri de educație financiară. Numai jumătate dintre persoanele care nu au finalizat un curs de educație financiară au reușit să economisească în ultimele șase luni.

“Utilitatea programelor BaniIQ și Banii pe Net pentru cei aproape un milion de români care au finalizat cursurile în ultimii cinci ani este evidentă. Aceștia nu doar că și-au îmbunătățit substanțial cunoștințele financiare, dar și-au schimbat și obiceiurile de consum și economisire după finalizarea celor două programe: cumpără online, folosesc produse și servicii bancare, utilizează instrumente de gestionare a bugetului personal și economisesc mai mulți bani. Mai mult, efectul celor două programe la nivelul societății este incontestabil mai amplu, din moment ce trei sferturi dintre participanți declară că au transmis mai departe, către familie sau prieteni, cunoștințele dobândite”, a declarat Cătălin Crețu, director general pentru România, Croația, Malta și Slovenia în cadrul Visa.

Încredere în plăţile online

Beneficiarii celor două programe se simt mai confortabil cu plăţile electronice şi au învățat cum să-și utilizeze corect cardurile pentru cumpărături pe internet. Nouă din zece participanți și-au însușit informațiile de bază privind siguranța tranzacțiilor online, cum ar fi rolul serviciului 3D Secure.

Peste 70% dintre participanți au înțeles beneficiile comerțului electronic. Jumătate dintre cei care au urmat cursurile compară diferite oferte online înainte de a face o achiziție, iar două treimi fac achiziții pe internet cel puțin o dată pe lună. Comparativ, mai puțin de o treime dintre cei care nu au urmat programe de educație financiară cumpără online o dată pe lună.

Cunoștințele privind modalitatea de alegere a magazinului online și recomandările privind siguranța tranzacțiilor pe internet însușite de participanți sunt cu atât mai utile în perioadele bogate în promoții, precum Black Friday. Foarte importantă este și conștientizarea beneficiilor evidente ale plății cumpărăturilor online cu cardul, printre care putem enumera dreptul de a adresa băncii refuzul la plată dacă nu primesc bunurile/serviciile comandate sau la parametrii specificați și dreptul de a primi sumele plătite în avans în termen de cel mult 7 zile, dacă produsul comandat nu se află pe stoc sau comanda este anulată.

Apetit crescut pentru noi tehnologii de plată

Persoanele care au finalizat cursurile de educaţie financiară au dobândit mai multă încredere pentru a utiliza servicii şi produse financiare, odată ce au înţeles avantajele şi modalitățile corecte de utilizare a acestora. Astfel, peste o treime dintre participanți au început să folosească servicii de internet banking după finalizarea cursurilor, iar un sfert dintre aceștia şi-au făcut sau au început să folosească un card de debit sau un card de credit.

De altfel, apetitul participanților pentru noile tehnologii a crescut după parcurgerea programelor de educație financiară, unu din trei participanți utilizând servicii de mobile banking și alerte prin SMS. Totodată, aceștia compară diferite oferte bancare înainte de a achiziționa un produs, în condițiile în care și-au însușit, în proporție de 80-90%, concepte precum comision bancar, plată contactless sau perioadă de grație.

BaniIQ este cel mai extins program de educație financiară la nivel național, iar Banii pe Net este primul program de educație despre comerțul electronic lansat în România, ambele având scopul de a-i ajuta pe români să-şi administreze mai bine bugetul personal și să se familiarizeze cu serviciile financiare. BaniIQ și Banii pe Net sunt derulate de Visa în parteneriat cu băncile din România și organizația non-profit JA România. Training-urile gratuite au loc în școli, licee și biblioteci din toată țara, dar și online prin intermediul platformelor www.baniiq.ro și www.baniipenet.ro.