Ce trebuie să iei în considerare când pornești o afacere?

Ideea. Ideea e totul. Dar care celelalte elemente ale unei afaceri pe care nu trebuie să le ignori? De ce ai nevoie ca să ai succes?

Ești potrivit să deschizi o afacere?

Proprietarii de afaceri mici vând o mare varietate de produse și servicii. Poate ai creat o jucărie nouă pe care dorești să o vinzi online și în magazinele locale. Poate ai o abilitate valoroasă pe care să o pui la dispoziție. Sau, poate vrei să cumperi și să administrezi o afacere consacrată, mai degrabă decât să începi de la zero.

Să devii proprietar de afacere cu siguranță poate părea tentant. Poți să fii propriul tău șef, să faci lucruri așa cum vrei și să te bucuri de oportunități de dezvoltare personală și financiară. Dar la început curba de învățare poate fi abruptă. În special în cazul afacerilor mici, antreprenorul trebuie adesea să joace mai multe roluri: manager, contabil și vânzător, ca să menționăm doar trei.

De asemenea, poate fi riscant să deschizi o afacere mică. S-ar putea ca vânzările să fie mai scăzute decât te așteptai sau să ai cheltuieli neprevăzute pe care să nu ți le poți permite.

Înainte să deschizi o nouă companie, scrie pe listă riscurile de afaceri cu care s-ar putea să te confrunți în primul an. Poți discuta cu potențialii tăi parteneri de afaceri sau cu alți antreprenori experimentați ca să afli mai multe despre experiențele lor și să îți faci o idee.

Clasificați riscurile ca mici, medii sau mari. Dacă riscurile sunt medii sau mari, ar putea să îți pună afacerea în pericol de eșec. Întreabă-te: „Riscul de a deschide această afacere merită în raport cu recompensa?”

Decizia ta îți poate afecta bunăstarea financiară, viața de familie și sănătatea, deci gândește-te bine la ceea ce poți face ca să eviți riscurile sau cum să transformi risc mediu într-un risc mic. De asemenea, stabilește planuri de rezervă în cazul în care afacerea ta nu funcționează. Dacă ești pregătit să continui, îți poți începe călătoria învățând despre pașii pe care va trebui să îi urmezi ca să deschizi și să administrezi o afacere de succes.

Deschiderea unei afaceri

Indiferent de tipul de produs sau serviciu pe care îl vând, mulți proprietari de afaceri mici trebuie să treacă printr-un proces similar ca să transforme o idee într-o companie reală. De la crearea unui plan de afaceri la înregistrarea afacerii la instituțiile corespunzătoare, procesul poate include un mix de acțiuni practice și juridice.

Cheia succesului

Nu există o singură cale prin care să începi o afacere mică de succes. Multe companii mici și micro nu supraviețuiesc primilor ani de activitate. Antreprenorii nu pot controla totul, dar tu îți poți seta gândirea pe succes, învățând ceea ce distinge afacerile profitabile de cele care eșuează.

Deschiderea unei afaceri

Indiferent de tipul de produs sau serviciu pe care îl vând, mulți proprietari de afaceri mici trebuie să treacă printr-un proces similar ca să transforme o idee într-o companie reală. De la crearea unui plan de afaceri la înregistrarea afacerii la instituțiile corespunzătoare, procesul poate include un mix de acțiuni practice și juridice.

Pașii pentru a deschide o afacere

1. Ideea

Cele mai multe companii se nasc dintr-un moment de inspirație. Poate că ai inventat singur un produs nou sau poate ai discutat cu un potențial partener despre cum veți lansa o afacere nouă.

Nu trebuie să inventezi un produs complet nou ca să ai succes. De fapt, să pornești o afacere de la ceva ce știi că au nevoie clienții poate fi o cale mai ușoară.

De exemplu, o companie nouă de pantofi nu inventează pantoful. Dar totuși poate ieși în evidență pentru că folosește materiale specifice, oferă prețuri mai mici, creează pantofi de calitate extraordinară sau oferă servicii excepționale clienților.

Întrebă-te:

  • Pe cine ajută produsul sau serviciul meu?
  • Ce problemă rezolv?
  • Cât vor plăti alții pentru acest produs sau serviciu?
  • Alte afaceri au mai încercat această idee înainte? Au avut succes? Ce pot învăța din greșelile lor?
  • Cum mă voi distinge față de concurență?
  • 2. Evaluarea pieței

    Nu întotdeauna o idee grozavă se va transforma într-o afacere de succes. Chiar dacă dezvolți un produs extraordinar, s-ar putea totuși ca afacerea ta să eșueze dacă nu descoperi și cum să îl vinzi la un preț convenabil pentru clientul tău ideal. În mod similar, dacă produsul tău nu satisface dorințele sau nevoile clientului, poți avea probleme să îl vinzi, indiferent de cât de puțin costă.

    Ai nevoie de clienți care își doresc și își pot permite produsul sau serviciul pe care îl oferi. Și va trebui să îi convingi că ar trebui să cumpere produsele sau serviciile tale în locul liniei de produse a unui concurent.

    Studiul de piațăpoate ajuta să înțelegi de ce un client va cumpăra ceea ce vinzi tu. Te poate ajuta să stabilești dacă oferi produsul potrivit pentru clientul ideal și dacă este probabil ca ideea ta de afaceri să reușească. Să procedezi astfel acum te poate ajuta să economisești timp și bani mai târziu.

    Poți începe prin intervievarea potențialilor clienți ca să afli dacă și-ar dori produsul sau serviciul și cât sunt dispuși să plătească pentru acesta. Începe cu prietenii și familia, dar contactează și alte persoane cu care te vei întâlni personal sau online. În cele mai multe cazuri, ești sigur că obții atât feedback pozitiv, cât și negativ. Dacă primești feedback negativ, descoperă modalități prin care să îți modifici sau schimbi produsul astfel încât să rezolvi îngrijorarea clientului potențial.

    Recenziile online sunt o altă eventuală sursă de informații. Citește recenziile oferite pentru afaceri sau produse similare și vezi ce le place și ce nu le place clienților. Dacă poți aduce îmbunătățiri acolo unde ceva nu le place, ai putea să le oferi un produs sau un serviciu mai bun.

    De asemenea, instituțiile colectează și organizează date demografice și comportamentale despre consumatori, informații pe care le poți analiza gratuit, când faci studiul de piață. Dacă intenționezi să deschizi un magazin de vânzare cu amănuntul, vezi dacă administrația locală nu dispune de resurse suplimentare. Unele administrații locale ar putea avea statistici despre afaceri similare și despre diferite cartiere.

    3. Crearea unui plan de afaceri

    Un plan de afaceri este ca o hartă pentru compania ta. Este o imagine de ansamblu a companiei tale, a produselor sau serviciilor pe care le oferi și planul tău de afacere pentru următorii ani.

    Vei folosi acest studiu pe măsură ce descrii obiectivele afacerii, cum vei lansa și vei administra compania și câți bani te aștepți să câștigi. Planul de afaceri va spune și povestea despre cum a început compania ta, despre cum intenționezi să faci diferența cu produsul tău și exact ce este produsul tău și ce conține. Reține că trasarea hărții pentru aceste detalii își poate îndruma fiecare decizie pe care o iei.

    Crearea unui plan de afaceri este un pas important care te poate ajuta să îți limpezești ideea. Un plan clar de afaceri poate fi și o cerință atunci când soliciți un împrumut pentru afaceri mici sau o linie de credit.

    4. Strângerea de fonduri

    Multe afaceri vor necesita o investiție inițială sau finanțare de pornire, ca să cumpere echipamente și consumabile, să angajeze lucrători, să închirieze un spațiu, să plătească pentru autorizații și să acopere orice alte cheltuieli specifice afacerii care apar.

    Proprietarii de afaceri mici pot alege dintre diferite surse de finanțare, inclusiv:

  • Autofinanțarea. Îți folosești economiile sau veniturile de la un alt serviciu sau iei un împrumut personal ca să plătești cheltuielile de afaceri.
  • Prietenii și familia. Îți rogi prietenii sau familia să investească în afacerea ta. S-ar putea să îți ofere un împrumut și va trebui să închei un contrat prin care promiți că vei restitui împrumutul.
  • Împrumuturile. Iei un împrumut pentru afaceri mici de la o instituție financiară. S-ar putea să fie nevoie să ai reputație bună, un plan solid de afaceri și o formă de venituri comerciale sau personale ca să te califici pentru un împrumut. Dacă nu te califici pentru un împrumut pe cont propriu, poți lua în considerare să găsești unui garant care este de acord să fie responsabil în solidar cu tine pentru datorie și care te va ajuta să rambursezi datoria dacă te afli în imposibilitate de plată.
  • Investitorii. Strângi fonduri de la investitori providențiali sau de la investitori cu capital de risc. Societățile cu capital de risc fac investiții directe în companii tinere cerând la schimb acțiuni sau un procent din dreptul de proprietate asupra afacerii. Și investitorii providențiali vor investi în afaceri noi, adesea cerând la schimb acțiuni.
  • Finanțarea din partea vânzătorului. Dacă achiziționezi o afacere consacrată, vânzătorul se poate oferi să finanțeze achiziția și să îți ofere un împrumut. Proprietarul inițial oferă un împrumut persoanei care cumpără compania. Acesta îl ajută pe noul proprietar să își finanțeze dreptul de proprietate într-o nouă companie pe o perioadă mai lungă de timp. Ulterior, cumpărătorul rambursează împrumutul în condițiile convenite.
  • Finanțarea participativă (crowdfunding). Strângi fonduri de la un număr mare de persoane care își vor dona contribuția lor și vor primi o recompensă, cum ar fi o precomandă pentru produsul tău sau o vizită de o zi la sediul central al afacerii.
  • Va trebui să cântărești avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni, de exemplu, dacă vrei să deții drepturile depline de proprietate asupra companiei în perioada în care rambursezi împrumutul sau dacă poți renunța la o parte din control în schimbul unei investiții în ideea ta.

    5. Înregistrarea afacerii

    După ce ai stabilit că ideea ta poate avea succes și ai strâns fonduri ca să începi afacerea, va trebui să treci prin procesul de înființare juridică și de înregistrare a afacerii.

    În unele cazuri, s-ar putea să fie nevoie să faci acest pas înainte de a strânge fonduri. Sau ai putea strânge o parte din fonduri, pe urmă ți-ai înființa juridic afacerea, iar apoi ai căuta finanțare suplimentară.

  • Forma afacerii. Ai putea să îți desfășori afacerea sub formă de societate cu asociat unic, ceea ce nu duce la o separare juridică între proprietarul afacerii și afacere. Sau poți crea un parteneriat, o societate cu răspundere limitată (SRL) sau o corporație. Înființarea unei entități comerciale poate asigura antreprenorilor avantaje fiscale, protecție juridică în raport cu creditorii și poate fi o cerință pentru a obține anumite tipuri de finanțare dedicate afacerilor.
  • Alegerea unui nume pentru afacerea ta. Asigură-te că numele afacerii reflectă activitatea desfășurată și nu este deținut de altcineva. De asemenea, este recomandat să verifici dacă o adresă de website (de exemplu, www.competentepracticedeafaceri.com) și conturile aferente de pe rețelele sociale sunt disponibile pentru numele afacerii.
  • Înregistrarea afacerii. Este posibil să fie nevoie să îți înregistrezi afacerea la administrația federală și la cea statală. De asemenea, este posibil să fie nevoie să te înregistrezi la biroul administrației locale.
  • Obținerea codului de identificare fiscală Codurile statale și federale de identificare fiscală te ajută să deschizi un cont bancar pentru afacere și să plătești taxele specifice afacerii. Vizitează website-urile administrațiilor federal și statale ca să accesezi formularele necesare de solicitarea a codurilor de identificare a contribuabililor; acestea vor fi importante atunci când depui declarațiile fiscale.
  • Obținerea licențelor și autorizațiilor. În funcție de tipul afacerii și de locul în care îți deschizi magazinul, este posibil să fie necesar să obții licențe sau autorizații locale, statale și federale. Un centru de dezvoltare pentru afacerile mici ar putea să te îndrume gratuit.
  • După ce îți înființezi juridic afacerea și obții toate licențele și autorizațiile necesare, poți deschide magazinul și începe să îți vinzi produsele și serviciile. Ai terminat. Oficial, ești proprietar de afaceri. În continuare, va trebui să îți dai seama cum să ai o afacere de succes și să atragi clienți.

    Cheia succesului

    Nu există o singură cale prin care să începi o afacere mică de succes. Multe companii mici și micro nu supraviețuiesc primilor ani de activitate. Antreprenorii nu pot controla totul, dar tu îți poți seta gândirea pe succes, învățând ceea ce distinge afacerile profitabile de cele care eșuează.

    De ce ai nevoie ca să ai succes?

    Proprietarii de afaceri mici joacă un rol deosebit de important, deoarece adesea trebuie să își asume mai multe roluri, iar deciziile lor pot determina succesul companiei.

    O abordare pro-activă. Cercetarea este esențială pentru a începe o afacere, deci poate fi necesar să investești continuu în propriile cunoștințe pe măsură ce îți desfășori și dezvolți afacerea. Totuși, unele persoane pot pierde ocazia să devină antreprenori, deoarece petrec prea mult timp visând la afacerea lor, dar nu merg mai departe. Antreprenorii de succes înțeleg riscul și potențialele recompense pe care și le asumă când deschid o afacere. Ei își pun în practică cunoștințele și învață continuu din succesele și eșecurile proprii.

    Potrivirea între produs și piață. În cazul în care clienții doresc și își pot permite să cumpere ceea ce vinzi, atunci este posibil să fi găsit o potrivire bună între produs și piață: produsul se potrivește pieței-țintă. Fie că vinzi un produs fizic, predai un curs online, deschizi un restaurant sau oferi un serviciu, pentru succes este esențial să găsești cele mai bune modalități de a-ți comercializa oferta.

    Este posibil să fie necesar să îți modifici produsele sau serviciile în timp ca să ții cont de noii concurenți sau de preferințele în schimbare ale clienților. De exemplu, este posibil să observi o schimbare în preferința tot mai mare a clienților pentru produse ecologice și să începi să folosești resurse ecologice. Ca să menții creșterea numărului de vânzări, trebuie să îți promovezi eficient produsul ca să te deschizi către noi cumpărători și ca să îți dezvolți baza de clienți.

    Oamenii potriviți. Majoritatea afacerilor mici se bazează pe lucrul în echipă. În calitate de proprietar de afacere, va trebui să știi pe cine să angajezi și pe cine să concediezi. Încearcă să angajezi oameni care au abilitățile necesare pentru acest serviciu și reflectă misiunea și valorile companiei tale.

    Echipa ta include și consultanții și experții pe care îi angajezi, cum ar fi un contabil sau un avocat specializat în afaceri. Află dacă aceste persoane au experiență de lucru cu tipuri similare de afaceri sau în industria în care activezi, înainte de a-i angaja.

    În plus, poți găsi modalități prin care să întâlnești alți proprietari de afaceri și să înveți din experiențele lor sau să găsești un mentor. Indiferent de tipul de afacere pe care o ai, este valoros să înveți din experiențele altor persoane și să împărtășești propriile succese sau eșecuri în afacere.

    Un plan de afaceri bine documentat. Planul tău de afaceri te poate ajuta să te menții organizat și concentrat. Îți vei rafina ideea de afaceri pe măsură ce îți creezi planul de afaceri și vei avea o hartă pe care o poți consulta înainte de a lua decizii majore.

    Cunoștințe financiare. Chiar dacă ai o idee, o echipă și un plan excelente, succesul afacerii tale depinde de cât de bine îți poți gestiona finanțele afacerii.

    Încearcă să înveți ABC-ul despre cum creezi un buget, economisești și finanțezi o afacere. Poți angaja un contabil care să te ajute, dar este recomandat să îți examinezi periodic propriile situații financiare și să ai suficiente cunoștințe încât să înțelegi ceea ce citești ca să fii sigur că faci bani.

    De asemenea, poate fi de folos să știi câți bani intră și câți ies din afacerea ta în fiecare lună (fluxul de numerar), ca să iei decizii strategice bazate pe fapte. Problemele legate de flux de numerar pot cauza eșecul afacerilor mici, care altfel sunt de succes. De exemplu, s-ar putea să onorezi o comandă mare primită de la o corporație importantă, dar după trebuie să aștepți 60 sau 90 de zile până când ești plătit. Între timp, trebuie să găsești o modalitate prin care îți plătești angajații și furnizorii.

    În plus față de gestionarea fluxului de numerar, know-how-ul financiar ar putea include cunoștințe despre ce impozite trebuie să plătești (și care este scadența lor), ce tipuri de asigurare de afaceri ar trebui să ai și cum să împrumuți efectiv bani.

    Procese eficiente. Proprietarii de afaceri mici simt uneori că nu este suficient timp ca să facă tot ce au trecut pe lista lor de sarcini și s-ar putea să aibă dreptate. S-ar putea să te ajute să creezi procese ca să optimizezi activitatea ta comercială. De exemplu, ai putea crea instrucțiuni pas cu pas despre cum să deschizi magazinul în fiecare dimineață sau cum să plătești facturile în fiecare lună. Dacă îndeplinești singur aceste sarcini, un proces te poate ajuta să eviți greșelile și să economisești timp.

    Când îți vei permite să angajezi ajutor, îți va fi mai ușor să delegi aceste sarcini altcuiva și să începi să te concentrezi pe sarcini mai importante.Publicitate țintită. Clienții nu pot sprijini afacerea ta dacă nici nu știu că există. Fie că ai un magazin fizic sau un magazin de comerț electronic (sau ambele), este de dorit să creezi un plan de marketing pentru a-ți promova afacerea, ca să îți dai seama ce tipuri de publicitate sunt cele mai eficiente pentru publicul tău.

    Fidelitatea clienților. Poate dura până îți formezi baza de clienți fideli, dar aceasta este și un semn al unei afaceri de succes. Clienții fideli aduc două mari beneficii: venituri recurente și recomandări de la o persoană la alta.

    Cum formezi fidelitatea clienților? Oferă servicii excelente clienților, spune povestea viziunii sau a misiunii companiei și explică valoarea produselor sau serviciilor pe care le vinzi. Unii clienți pot fi chiar fideli proprietarilor de afaceri mici care sunt membri remarcabili ai comunității lor. Multe comunități încurajează oamenii să „cumpere produse locale” ca să sprijine și să dezvolte economia locală și să își ajute comunitatea să prospere.

    Gestionează-ți afacerea cu încredere cu Visa.