Călătoria Visa a început în anul 1958, anul în care Bank of America a lansat primul program de carduri de credit pentru consumatori, destinat consumatorilor din clasa de mijloc și comercianților IMM din S.U.A. După scurt timp, compania noastră a început să se dezvolte, extinzându-se la nivel internațional în 1974 și introducând pe piață cardul de debit, în anul 1975. În 2007, societățile regionale din întreaga lume au fuzionat, formând Visa Inc. și, în 2008, compania a fost listată public la bursă, într-una dintre cele mai mari oferte publice inițiale din istorie. În 2016, Visa a finalizat achiziția Visa Europe. Astăzi, Visa își desfășoară activitățile în peste 200 de țări și teritorii, oferind produse și servicii disponibile pe orice dispozitiv – carduri, laptopuri, tablete și dispozitive mobile. Continuăm să evoluăm, însă preocuparea noastră rămâne aceeași – să reprezentăm cea mai bună metodă de a plăti și de a fi plătit, pentru oricine, oriunde s-ar afla.

Suntem pionieri în domeniul plăților
Visa se află în toiul unei revoluții a plăților fără numerar care se dezvoltă de 55 de ani încoace.
Istoria Visa
Repere principale
1958
BankAmericard
Bank of America lansează BankAmericard, primul card cu o funcționalitate tip „credit cu reînnoire automată”.
1976
Ia naștere Visa
BankAmericard devine Visa – un nume care sună la fel în toate limbile.
2007
Faceți cunoștință cu Visa Inc.
Visa formează o corporație globală, în timp ce Visa Europa este deținută în continuare de membri.
Cronologie
-
1958
Bank of America lansează BankAmericard, primul card de credit universal pentru consumatori, sub forma unui card din hârtie, cu o limită de 300 USD.
-
1970
National BankAmericard se înființează în Delaware, sub denumirea National BankAmericard Inc., condusă de fondatorul său, vizionarul președinte și director general Dee Hock.
-
1973
National BankAmericard lansează primul sistem electronic de autorizare, urmat de un sistem electronic de decontare și compensare.
-
1974
Se înființează International Bankcard Company (IBANCO) pentru administrarea la nivel național a programului BankAmericard.
-
1975
Se lansează primul card de debit.
-
1976
BankAmericard devine Visa, o denumire simplă care sună la fel în fiecare limbă, fiind ilustrată printr-un steag albastru cu auriu.
-
1979
Primele cecuri de călătorie Visa sunt emise pentru patru valute.
-
1983
Visa lansează o rețea de bancomate automate (automated teller machine, ATM), care distribuie numerar non-stop, „oriunde și oricând”, în toată lumea.
-
1986
O nouă campanie publicitară salută evoluția Visa de la un instrument pentru călătorii și afaceri, la un card de uz zilnic.
-
1986
Visa dezvoltă decontarea și compensarea între mai multe monede, în 21 de valute.
-
1988
Visa sponsorizează primele sale Jocuri Olimpice din Seul, Coreea de Sud, precum și Jocurile Olimpice de Iarnă din Calgary, Alberta.
-
1989
Visa adaugă capacitatea de semnătură electronică, odată cu achiziționarea Interlink.
-
1993
Visa este prima care aplică tehnologii de rețea neutre, de ultima generație, asupra plăților, în scopul reducerii fraudelor având ca obiect cardurile.
-
1995
Apare cardul de control Visa, iar Visa creează în colaborare EMV, o specificație pentru cip card, care asigură interoperabilitatea între toate cardurile cu cip și terminale.
-
1996
Se lansează primul program de educație financiară Visa. Acum este prezent în peste 20 de țări și a ajutat milioane de oameni să își gestioneze finanțele.
-
1997
Volumul total al plăților Visa atinge 1 trilion USD, un reper major în industrie.
-
2001
Visa atinge cifra de 1 miliard de carduri emise și lansează Politica de responsabilitate zero care îi protejează pe titularii de card împotriva răspunderii pentru costurile frauduloase.
-
2004
Volumul total al debitului Visa depășește volumul total global al creditului.
-
2004
Visa introduce autorizația prealabilă, care analizează și alocă un punctaj de risc fiecărei tranzacții Visa, în timp real.
-
2006
Volumul total al plăților Visa atinge valoarea de 4,4 trilioane USD, depășind reperul anterior de 1 trilion USD, stabilit în 1997.
-
2007
Visa se restructurează, creând o nouă corporație globală, Visa Inc.
-
2008
Visa lansează platforma Visa pentru mobil pentru a accelera adoptarea plăților pe mobil și a serviciilor cu valoare adăugată.
-
2008
Simbolul bifei „V” apare la Bursa de Valori din New York, în momentul în care Visa devine cea mai mare ofertă publică inițială din istoria S.U.A.
-
2009
Prima campanie publicitară globală Visa sărbătorește modul în care oamenii de pretutindeni au nevoie de o modalitate mai bună de a plăti pentru lucrurile de care au nevoie și pe care și le doresc.
-
2014
Visa Checkout le oferă cumpărăturilor o modalitate ușoară și sigură de a plăti online, cu doar câteva clicuri, pe orice dispozitiv.