Innovation

Tranziția la plățile digitale în sectorul public. Unde suntem azi?

Paying taxes online

Schimbările mari încep cu pași mici. Cu doar zece ani în urmă, ne scotoceam prin buzunare după mărunțiș și așteptam la coadă să plătim biletele de călătorie cu mijloacele de transport în comun, ori eram nevoiți să lipsim de la serviciu pentru a ne achita taxele pe care adesea nu le puteam plăti cu cardul online.
 

Astăzi, 3 din 4 plăți de taxe și impozite realizate cu carduri Visa au fost făcute online, pe platforma națională pentru plata taxelor Ghiseul.ro, precum și pe website-urile primăriilor locale1. Este un semn clar că tot mai mulți oameni apreciază beneficiile plăților digitale, prin urmare aleg să-și plătească taxele simplu, rapid și confortabil, în fața computerului sau cu ajutorul telefonului mobil. La nivelul administrației publice, plățile digitale contribuie la o mai bună colectare a taxelor, la reducerea birocrației și a costurilor, la creșterea transparenței în utilizarea fondurilor publice și la combaterea economiei subterane. De la începutul anului, pe Ghiseul.ro au fost efectuate peste 1,8 milioane de plăți online cu cardul, în valoare de peste 700 milioane de lei2.
 

Ceea ce este și mai important de mentionat, adoptarea plăților contactless în sistemele de transport public din România pune țara noastră pe locul doi în Europa, după Marea Britanie. În prezent, călătorii pot plăti contactless în mijloacele de transport public din 18 orașe din România, care acoperă peste o treime din populația țării3.
 

Drumul lung către digitalizare
 

Cum am ajuns atât de departe? Fiecare călătorie începe cu un prim pas. Al nostru a fost acum aproape 15 ani, când am început primele discuții cu primăriile locale despre acceptarea plăților cu cardul.
 

În 2010, Visa lansa prima campanie națională de susţinere a plăţii taxelor şi impozitelor locale cu cardul, propunându-și să contribuie la modernizarea și eficientizarea administrației publice. Anul acesta tocmai am încheiat a 12-a ediție, iar progresele sunt extraordinare: am pornit aproape de la zero şi, în prezent, aproape toate primăriile reşedinţă de judeţ acceptă plata cu cardul, pe Ghiseul.ro sau pe platforme proprii.
 

Lansat în 2011 ca o platformă online pentru plata taxelor locale, destinată persoanelor fizice, Ghiseul.ro s-a extins şi este disponibil acum şi pentru persoane juridice, freelanceri, ONG-uri și alte entități. În prezent, peste 1.300 de instituții și peste 1,7 milioane de utilizatori s-au înrolat în platformă. Mai mult, Ghiseul.ro permite acum plata mai multor tipuri de taxe și impozite, precum taxa de paşaport sau pentru eliberarea permisului auto, plata unor amenzi sau plăți aferente prestării unor servicii publice, inclusiv plata unor utilităţi. Începând de anul acesta, de pildă, bucureștenii vor putea plăti prin Ghiseul.ro taxe pentru eliberarea documentațiilor de urbanism, pentru abonamentele de transport public sau pentru utilizarea locurilor de parcare publice.
 

Un alt pas care ne duce mai departe este susținerea inițiativei legislative privind emiterea tichetelor de masă pe suport electronic. Visa s-a implicat activ încă de la început în crearea unui cadru normativ pentru distribuirea acestor beneficii pe carduri.
 

În 2013, am lansat Strategia Națională de încurajare și promovare a plăților cu cardul în sectorul public, în care arătam impactul pozitiv pe care acestea îl puteau avea pentru administrația publică și pentru economie în general. În Strategie propuneam măsuri concrete de adoptare a plăților digitale în câteva domenii specifice: plata taxelor cu cardul, distribuirea ajutoarelor şi a beneficiilor sociale pe carduri, transferul pe card al cheltuielilor realizate de instituțiile publice cu deplasările în interes de serviciu.
 

În ultimul deceniu, am continuat să sprijinim autoritățile locale și centrale pentru a profita de avantajele plăților digitale, valorificând expertiza noastră globală în peste 200 de piețe. Și, pe măsură ce oamenii și afacerile adoptă și se bazează din ce în ce mai mult pe instrumente și interacțiuni digitale, digitalizarea nu mai este doar o opțiune pentru sectorul public – a devenit o necesitate și chiar o prioritate. Plățile digitale joacă un rol cheie în aproape fiecare interacțiune a sectorului public cu cetățenii și companiile, oferind autorităților multe oportunități importante4.
 

Pentru a îmbunătăți experiența de plată și a optimiza fluxurile financiare de la Guvern la cetățeni și viceversa, am dezvoltat soluții precum Visa Direct care poate fi folosită în administrația publică pentru plata beneficiilor sociale, a ajutoarelor de şomaj sau a compensaţiilor pentru angajaţi în timp real. Banii sunt transferaţi direct şi rapid pe cardurile angajaților, iar aceștia își pot accesa fondurile aproape instant, fără a fi nevoiți să aștepte câteva zile. Pentru instituție, acest lucru înseamnă economii prin reducerea costurilor implicate în procesarea numerarului.
 

În plus, utilizarea soluțiilor de plată digitale pentru cheltuielile de serviciu în instituţiile publice contribuie la debirocratizarea şi simplificarea plăţilor şi au ca rezultat o mai bună gestionare a cheltuielilor,  transparenţă şi trasabilitate. Cardurile comerciale pot să înlocuiască folosirea numerarului pentru cheltuielile de deplasare în interes de serviciu sau pentru achiziţii în instituțiile publice, iar guverne din întreaga lume, precum Statele Unite, Marea Britanie, Australia sau Noua Zeelandă au implementat deja soluțiile de plată Visa.
 

Visa colaborează de mai multe decenii cu autoritățile, iar echipele de experți din cadrul Visa Government Solutions au misiunea de a ajuta guvernele să valorifice oportunitățile oferite de digitalizare.
 

Eforturile noastre au dat roade şi vedem că autoritățile înțeleg din ce în ce mai mult beneficiile noilor tehnologii și ale digitalizării fluxurilor de bani între stat și populație sau companii și există inițiative recente foarte bune pentru digitalizarea serviciilor publice. Relația cetățean-instituții publice a fost simplificată în multe puncte esențiale, de la transportul public urban, unde am văzut o explozie a plăților contactless, la extinderea serviciilor de plată online a taxelor și impozitelor.
 

Se spune că pașii mici duc la salturi uriașe în timp. În ultimii doi ani, România a făcut salturi imense în ceea ce privește digitalizarea. Desigur, rămân în continuare multe de făcut, având în vedere decalajul semnificativ dintre zonele urbane și rurale, rețeaua mai puțin dezvoltată de acceptare a plăților digitale și nevoia de educație și incluziune financiară, pentru a ajunge și la populația nebancarizată. Suntem pe drumul cel bun, însă este important să continuăm în fiecare zi. Până la urmă vom ajunge acolo.
 

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

1 Date Visa, decembrie 2022

2 Date publice Ghiseul.ro

3 Date Visa, decembrie 2022

4 Growing economies and serving citizens

Tag: Payment trends Tag: Mobile payments Tag: Payment technology